Catalogul fotografilor
Sergiu Nedelea

PhotoLight

Fotograf: Sergiu Nedelea
Înscris în catalog de 11 ani și 3 luni
Se deplasează din Pitesti, Arges
Messenger
 0729 790 *** vezi telefonul
Favorit



Testimoniale de la clienți


Toate testimonialele sunt verificate și aprobate manual de editorii catalogului, pentru a ne asigura că sunt date în urma unor colaborări care au existat.
 Locaţie de nuntă
  Olimp, Constanta
Ratingul meu acordat locaţiei
Amplasare excelenta. Plaja linistita. Drum de acces greoi.
 Locaţie de nuntă
  Maldaresti, Valcea
Ratingul meu acordat locaţiei
Un loc deosebit! Mâncarea este foarte gustoasă și de asemenea priveliștea este superbă!

Despre PhotoLight


Salut, sunt Sergiu, fotograful din spatele Photolight
Și cred că…
Fotografiile sunt mai mult decât o bucată de hârtie. Ele sunt o legatură cu trecutul nostru și un cadou pentru viitor. Fotografiile reprezintă tot ceea ce noi uităm în timp și ceea ce inima nu va uita niciodată.
Povestea mea pe scurt
Locuiesc în Pitești, alături de soția mea Andreea și cei doi copii Eric și Enia. Debutul meu în fotografie îl datorez soției mele, care mi-a surprins pasiunea acum 8 ani, când luam aparatul cu mine oriunde și îmi plicitseam prietenii cu fotografiile mele. Astfel, m-a încurajat să merg mai departe în această meserie ca și fotograf profesionist, moment în care mi-am cumpărat primul meu aparat foto DSLR și am început să studiez în detaliu teoretic și practic ce înseamnă într-adevăr fotografia. Microbul fotografiei de nuntă l-am dobândit atunci când căutam fotograf pentru nunta mea, fiind fascinat de modul cum au surprins momentele unice unii din cei mai buni fotografi din țară și nu numai.
Așa a apărut Photolight. Sloganul ce caracterizează munca mea în câteva cuvinte este ”păstrați amintirile vii”, și astfel nu lăsați timpul să își pună amprenta asupra lor.
Pentru mine fotografia nu este un job, ci un stil de viață și sunt foarte norocos pentru că zi de zi fac ceea ce îmi place.
Atunci când nu fotografiez (sau editez fotografii), timpul liber fiind extrem de prețios, îl dedic în totalitate familiei.
Nunțile la care am participat ca și fotograf au fost atât din orașul Pitești cât și din restul tării. Iar dacă nunta dumneavoastră are loc la Londra, Amsterdam, Atena, Casablanca, București, Roma, Los Angeles, Brisbane, Johannesburg sau Dongguan vă însoțesc cu mare plăcere.
Fotografiez începând cu nunți micuțe și drăguțe până la nunți extravagante și tradiționale.
Ceea ce primează în documentarea nunții, este de a surprinde cel mai bine emoția și unicitatea unui eveniment, indiferent de stilul folosit. Fiecare nuntă este diferită; îmi place să cunosc tipologii diferite de cupluri și să descopăr/creionez prin intermediul lentilei foto fiecare moment unic al evenimentului.
Stilul meu este unul documentar. Abordarea mea în ziua evenimentului față de miri și față de ceilalti participanți la eveniment, este una relaxată, fără să intervin în modul cum urmează să se desfășoare momentele acelei zile unice, permițându-mi astfel să o redau prin intermediul fotografiilor fără scenarii premeditate. Voi fi alături de voi de la începutul evenimentului și până la sfârșit, pentru a nu rata nici un moment important al zilei voastre. Toate fotografiile pe care le veți primi trec printr-un proces strict de editare pentru ca pe de-o parte eu să fiu mândru de munca mea, iar voi să fiți mai mult decât mulțumiți de rezultatul final. Responsabilitatea și experiența au fost, sunt și vor fi prețuite de către client și consider că sunt însușiri pe care trebuie să le posede orice profesionist.
Fotografia este profesia și chemarea mea. Nu fotografiez persoane, ci fotografiez modul în care mă fac să mă simt. Desigur, este un concept mai ciudat, dar acesta este modul în care pot descrie cel mai bine abordarea mea în fotografie.
Fotografia de familie: simplă, curată, care lasă copiii să fie ei inșiși, într-o abordare cât mai naturală, într-un mediu care îi reprezintă.
Ce mai găsiți pe-aici? Albume, povești, amintiri, oameni mici și mari.
Căldură, originalitate, suflet, romantism şi multă, multă culoare… Aşa pot fi descrise proiectele Photolight.
Ca și o concluzie, eu consider că, fotografia este de fapt o masină a timpului. Ea vă poate transporta înapoi la orice moment din viață și să vă anime senzațiile trăite în acel moment – o conversație, o emoție, un parfum sau un cântec. Fotografia este o bună povestitoare, deoarece știe să reflecte cu multă precizie evenimentele acelei zile și să nareze o poveste unică despre dumneavoastră. Ea știe să povestească despre dragostea și fericirea voastră, despre familia și prietenii voștri, și mai presus de toate, ea știe să înfățișeze istoria voastră a amândurora și a întregii lumi pe care o împărtășiți.
Vă aștept să călătorim împreună!

WedINVITE


INVITAȚII ONLINE PENTRU DIFERITE EVENIMENTE

Descoperă cel mai util și rapid instrument de a trimite invitațiile evenimentului tău în format digital.

Pe lângă funcțiile clasice de personalizare și gestionare a invitațiilor, beneficiezi de un super sistem de organizare la mese!


wedInvite.ro