Catalogul fotografilor
Alex Nedelcu Photography
Fotograf:
Alex Nedelcu
Înscris în catalog de
4 ani și 8 luni
Se deplasează din
Bucuresti
Testimoniale de la clienți
Toate testimonialele sunt verificate și aprobate manual de editorii catalogului, pentru a ne asigura că sunt date în urma unor colaborări care au existat.
Despre Alex Nedelcu Photography
Pentru că iubesc fotografia și copiii. Ca și alte categorii, fotografia de copii necesită foarte multă pasiune și răbdare, trebuie să poți intra în lumea lor pentru a scoate la iveală tot ce este mai frumos, cald, sincer, inocent, poate un simplu gest banal…tot ceea ce un părinte ar vrea să păstreze că amintire.
Ca probabil mulți alți colegi din domeniu, am început să fotografiez mai întâi că hobby, pentru că apoi să mă dedic în totalitate lor, copiilor. Mă fascinează ideea că poate peste niște ani ei sau părinții lor își vor aduce aminte cu plăcere că, la un moment dat, am petrecut niște clipe minunate împreună.
Sunt proaspăt părinte, de numai câțiva ani. Atât eu, cât și soția mea, ne-am dorit extraordinar de mult minunea care ni s-a întâmplat. Odată cu Andrei, pot spune că sunt și mai aproape de părinții care vin cu copiii în față aparatului meu de fotografiat. Andrei m-a făcut să înțeleg mai bine ce vreau să fac de fapt: vreau să fotografiez și pentru alți părinți ceea ce simt și eu că vreau să păstrez de la el, vreau să le ofer niște amintiri de neuitat, să le păstrez cumva copiii mereu mici :)

WedINVITE
INVITAȚII ONLINE PENTRU DIFERITE EVENIMENTE
Descoperă cel mai util și rapid instrument de a trimite invitațiile evenimentului tău în format digital.
Pe lângă funcțiile clasice de personalizare și gestionare a invitațiilor, beneficiezi de un super sistem de organizare la mese!